Locatie
Detalii eveniment
Sâmbătă, 19 noiembrie 2022, va avea loc la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia cea de a XII-a ediție a simpozionului național „Convergențe și provocări în domeniul Științelor Exacte și Inginerești”. Acest eveniment, devenit o manifestare tradițională găzduită de universitatea albaiuliană, este organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Alba, Casa Corpului Didactic, Consiliul Județean Alba și Ministerul Educației prin Fondul pentru Finanțarea Situațiilor Speciale, scopul declarat al simpozionului fiind realizarea unei mai bune conexiuni între mediul academic albaiulian și învățământul preuniversitar. Participă cadre didactice universitare și preuniversitare care vor prezenta comunicări pe mai multe secțiuni: Informatică, Matematică, Științe Inginerești, Chimie, Fizica, Științe ale Naturii și ale Pământului. Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc sâmbătă, ora 9.30, în Sala Senatului Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.