Consiliere psiho-educaţională
Există multiple motive pentru care o persoană căută ajutor la un consilier: unele persoane manifestă disconfort sau sunt lipsite de satisfacţie în mai multe domenii ale vieţii lor, altele au probleme cu prietenii, în familie, sunt îngrijorate, se simt inadecvat, depăşite de situaţia în care sunt, se simt triste sau anxioase fără să ştie de ce.
În general, consilierea înseamnă un proces de OPTIMIZARE personală. Pornind de la ceea ce avem la un moment dat încercăm să obţinem rezultatele cele mai bune. Adeseori suntem tentaţi să ne găndim la motivele pentru care o persoană apelează la consiliere psihoeducaţională ca fiind PROBLEME. Atunci cănd privim consilierea ca un proces de optimizare, nu ne găndim neapărat la anumite probleme.
Cu toate acestea accesarea unor servicii de consiliere (vocaţională sau psihoeducaţională) se face mai ales în momente în care persoana conştientizează existenţa unor situaţii problematice.
Consilierea este un instrument care te ajută să faci faţă nu numai unei probleme, ci în sens larg, greutăţilor pe care nu le poţi trece din viaţa ta.
În continuare vei găsii căteva semnale de alarmă care pot să îţi indice faptul că ai nevoie de consiliere:
- Scăderea performanţei academice- este resimţită cel mai pregant sub forma capacităţii scăzute de concentrare, evitarea şi amănarea sarcinilor academice, note mai mici la examene, lipsa satisfacţiei şi confuzie în ceea ce priveşte ceea ce vrei să faci în viitor.
- Schimbări la nivelul relaţiilor personale – moartea cuiva drag, dificultăţi în relaţia de cuplu, probleme în relaţiile cu ceilalţi membrii ai familiei, divergenţe apărute în relaţiile cu prietenii.
- Sentimente de tristeţe fără explicaţie- sentimentele prelungite de tristeţe, disperare, nefericire, retragerea din realaţiile cu ceilalţi, singurătatea, dorul de casă, de cei dragi, pierderea interesului de a realiza activităţile plăcute anterior, schimbări ale comportamentului alimentar, deznădejdea şi lipsa de speranţă.
- Anxietate excesivă sau teamă- nervozitate inexplicabilă, atacuri de panică, probleme de somn, evitarea unor activităţi şi/sau situaţii, timiditate excesivă, îngrijorări constante, teama excesivă de a vorbi în public, de a face noi cunoştinţe sau de a prezenta un material.
- Schimbări apărute la nivelul personalităţii - schimbări bruşte ale stării afective şi ale comportamentelor, furie şi agresivitate, consum excesiv de alcool, consum de droguri
- Dorinţa de a vorbi cu o persoană neutră
Niciun motiv nu este prea mic pentru a apela la un consilier.
Accesul la şedinţele de consiliere psihoeducaţionale oferite de CICOC-UAB este gratuit (pentru studenţii, absolvenţii şi elevii anilor terminali de liceu) şi se face prin programarea şedinţelor la adresa: cicoc@uab.ro
Atât conţinutul discuţiilor, cât şi faptul că un student beneficiază de consultanţă psihologică sunt confidenţiale.