Webinar: Mecanisme de finanțare a cercetării bazate pe perfo ...

Anunturi

Webinar: Mecanisme de finanțare a cercetării bazate pe performanță pentru universitățile din România

Webinar: Mecanisme de finanțare a cercetării bazate pe performanță pentru universitățile din România

UEFISCDI organizează în data de 25 noiembrie 2024, intervalul orar 12:00-14:00, webinar-ul online Mecanisme de finanțare a cercetării bazată pe performanță pentru universitățile din România.

Evenimentul este adresat reprezentanților din cadrul instituțiilor de învățământ superior din România la nivel de conducere, dar și întregii comunități academice, și urmărește să demareze un proces colaborativ de identificare a unor direcții de transformare la nivel național și de construire a unor scenarii de finanțare a cercetării în universități pe modelul finanțarea cercetării pe baza performanței (Performance Based Research Funding).


În această primă sesiune de discuții urmărim să explorăm împreună diferite tipuri și modele de finanțare a cercetării pe bază de performanță existente la nivel internațional, să analizăm provocările existente în cadrul sistemului actual din România, precum și să prezentăm un roadmap al activităților planificate pentru următorii 3 ani, menite să contribuie la elaborarea colaborativă a designului unui mecanism de finanțare a cercetării care să sprijine excelența în universitățile din România, precum și poziționarea potrivită a acestora la nivel internațional.

Subiecte abordate:

  1. Sistemul național CDI în context UE - oportunități și provocări actuale ale sistemului de cercetare din România (cu focus în special pe universități);
  2. Mecanisme PBRF - tipuri, beneficii și provocări asociate, exemple, prezentări ale unor modele PBRF de succes din state precum Marea Britanie, Finlanda, Olanda, Norvegia, Austria, Belgia;
  3. Pași viitori - sesiune interactivă în care încurajăm discuțiile cu privire la posibilitatea aplicării în România a anumitor elemente prezentate

Agendă preliminară

Participarea la eveniment se face în baza înregistrării: https://brainmap.ro/registration-webinar-peo-finantare-cercetare-universitati

Acest eveniment este menit să marcheze lansarea Activității 4 din cadrul Proiectului implementat de către UEFISCDI în parteneriat cu Ministerul Educației - România la Orizont 2030: Creșterea relevanței internaționale prin internaționalizarea învățământului superior (finanțat prin Programul Educație și Ocupare).

Activitatea 4 urmărește să contribuie la demersul de internaționalizare a învățământului superior din România prin derularea unei serii de acțiuni ce urmăresc identificarea de bune practici privind finanțarea cercetării pe bază de performanță (Performance Based Research Funding) din Europa și de la nivel internațional, precum și co-crearea împreună cu reprezentanți ai comunității academice din România a unor propuneri de mecanisme de finanțare pe model PBRF care ar putea fi de interes la nivel național.

Mai multe detalii

Utilizarea cookie-urilor este importanta pentru buna functionare a acestui site. Prin continuarea navigarii pe site va exprimati acordul explicit cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Citeste politica de cookie pe aici

OK