Ghidul Solicitantului ,,Construcția infrastructurii universitare pentru campusurile studențești ale viitorului” – Apel II
Criterii de eligibilitate solicitanţi:
Criteriile de eligibilitate se regăsesc în Ghidul Solicitantului.
Activități Eligibile:
În vederea îndeplinirii țintelor 505 și 506 menționate la punctul 1.1. din prezentul Ghid, vor fi finanțate activitățile prin care vor fi construite căminele în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat acreditate și beneficiarii proiectelor vor avea în vedere următoarele:
⇒ respectarea obiectivului privind necesarul de energie primară care să asigure certificare de performanță energetică;
⇒ activități privind asigurarea necesarului de energie primară cu cel puțin 20% mai mic decât cerința pentru clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero (nZEB plus) conform orientărilor naționale, ceea ce se va asigura prin certificate de performanță energetică;
⇒ activități de planificare a spațiului verde.
Pentru creșterea performanței energetice a clădirilor nou construite pot fi realizate următoarele lucrări (dar fără a se limita la acestea):
✔ realizarea unei izolații termice a anvelopei clădirii, a șarpantelor și învelitorilor, precum și a altor elemente de anvelopă care închid spațiul climatizat al clădirii;
✔ achiziția și instalarea instalațiilor pentru prepararea, distribuția și utilizarea agentului termic pentru încălzire și a apei calde de consum, a sistemelor de ventilare și climatizare, a sistemelor de ventilare mecanică cu recuperarea căldurii, inclusiv sisteme de răcire pasivă, precum și achiziționarea și instalarea echipamentelor aferente și racordarea la sistemele de încălzire centralizată, după caz;
✔ utilizarea surselor regenerabile de energie;
✔ implementarea sistemelor de management energetic având ca scop îmbunătățirea eficienței energetice și monitorizarea consumurilor de energie (de exemplu, achiziționarea, instalarea, întreținerea și exploatarea sistemelor inteligente pentru gestionarea și monitorizarea oricărui tip de energie pentru asigurarea condițiilor de confort interior);
✔ înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață, tehnologie LED, cu respectarea normelor și reglementărilor tehnice;
✔ optimizarea calității aerului interior prin ventilație mecanică cu unități individuale sau centralizate, după caz, cu recuperare de energie termică pentru asigurarea necesarului de aer proaspăt și a nivelului de umiditate, care să asigure starea de sănătate a utilizatorilor în spațiile în care își desfășoară activitatea;
✔ lucrări specifice care vor asigura clădirii nou construite, mai multă lumină naturală, o mai bună ventilație și vor fi
realizate cu precădere cu materiale de construcție verzi, cum ar fi covoarele și vopselele din materiale naturale reciclabile.
Pentru toate lucrările, se vor asigura materiale conforme, calitative și agrementate tehnic în conformitate cu legislația în vigoare.
Activitățile proiectului pot fi, de exemplu, următoarele:
• Activități realizate înainte de depunerea cererii de finanțare (activitatea de pregătire a proiectului – pregătire Cerere de finanțare, pregătire documentație tehnico-economică – Studiu de fezabilitate și alte documente solicitate prin Ghid), pentru cheltuielile declarate eligibile și angajate după 1 februarie 2020, în conformitate cu legislația specifică aplicabilă;
• Activități ce se vor realiza după depunerea cererii de finanțare (activitățile prevăzute în Ghid: proiectare, execuție etc.);
• Activități de informare și publicitate în cadrul proiectului (Fără a avea un caracter limitativ, se vor utiliza comunicate de presă, cel puțin două – un anunţ de presă într-un ziar regional şi/sau local privind începerea proiectului și un anunţ de presă la închiderea proiectului cu menţionarea rezultatelor, anunțuri publicitare, mape, afișe, secțiuni dedicate pe site-ul instituției/website dedicat, postări dedicate pe conturile de social media ale beneficiarilor/pe paginile proiectelor, newsletter, bannere electronice, panouri temporare și plăci permanente, video-reportaje, mini- documentare, autocolante/branding, broșuri, flyere, campanii, evenimente/ dezbateri etc., măsurile obligatorii prevăzute de regulamentele specifice ale Comisiei Europene).
Calendar
Data deschiderii:
19 iunie 2024 10:00
Data închiderii:
26 iulie 2024 17:00
Modalitate de depunere a proiectelor
În cadrul prezentului apel, proiectele se depun exclusiv online, prin platforma electronică dedicată PNRR, disponibilă la adresa https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home, în perioada 19.06.2024-26.07.2024.
Informații suplimentare despre Apel regăsiți aici.