Viziune

Misiunea CCDSRU este aceea de a iniția şi implementa studii de cercetare aplicativă, inovare prin transfer şi diseminare de cunoștințe în domeniul dezvoltării sociale și al resurselor umane şi al abordărilor cu caracter interdisciplinar, în domeniul intervenției sociale în comunități și organizații.

 

Obiectul de activitate al CCDSRU a cărui realizare concură la îndeplinirea misiunii Centrului îl constituie următoarele:

•          susținerea inițierii și derulării de cercetări în domeniul dezvoltării sociale și a resurselor umane ale cadrelor didactice, studenților, masteranzilor și doctoranzilor;

•          promovarea  de  cursuri  (formare  continuă,  perfecționare  post-universitară)  în  domeniul dezvoltării sociale, al resurselor umane şi al abordărilor cu caracter interdisciplinar, conexe acestora, ce se vor derula conform reglementărilor în vigoare;

•          susținerea înființării şi dezvoltării de programe de studii universitare de master și doctorat în domeniul sociologiei, resurselor umane și al intervenției sociale;

•          includerea activității CCDSRU în circuitul național şi internațional de valori științifice prin colaborare cu alte centre de cercetare din țară şi străinătate şi afilierea centrului la rețele de cercetare naționale şi internaționale;

•          stimularea şi susținerea propunerilor de proiecte şi granturi la nivel național şi internațional;

•          promovarea unei activități susținute de cercetare fundamentală şi aplicativă în domeniul social, aliniată la cerințele şi exigențele europene, în colaborare cu colective de cercetare similare din tara şi străinătate;

•          facilitarea efectuării activității de practică, la ciclul de licență și masterat, pentru studenții de la specializările din domeniul științelor sociale;

•          informarea şi sensibilizarea elevilor şi profesorilor din învățământul liceal de oportunitățile oferite de domeniul dezvoltării sociale și a resurselor umane, dezvoltate în cadrul CCDSRU;

•          implicarea    elevilor    și    profesorilor    din    învățământul    liceal    în    activități    de informare/promovare privind impactul studiilor de dezvoltare socială și al resurselor umane asupra elaborării strategiilor de dezvoltare ale diverselor entități sociale, administrative și economice;

•          organizarea de manifestări științifice (simpozioane, conferințe, congrese etc.) cu tematică din domeniu sau conexă.

 

Activitățile principale realizate de CCDSRU pentru atingerea obiectivului principal şi a celor conexe vor fi următoarele:

•          realizarea de studii de specialitate în conformitate cu obiectivele CCDSRU;

•          crearea unei infrastructuri (resurse umane, echipamente) care să permită CCDSRU transferul către mediul socio-economic a serviciilor și rezultatelor activității centrului;

•          inițierea  şi  derularea  de  programe  comune  de  orientare  şi  formare  profesională în domeniu  în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

•          inițierea  şi  participarea  la  proiecte  finanțate,  inclusiv  din  fonduri  europene,  pentru dezvoltarea centrului;

•          organizarea  de  simpozioane,  conferințe,  cursuri  şi  întâlniri  pe  probleme  de  cercetare- dezvoltare în domeniul social şi al abordărilor cu caracter interdisciplinar în științele sociale;

•          elaborarea şi implementarea de proiecte de cercetare aplicativă prin transfer şi diseminare de cunoștințe specifice temelor de cercetare propuse de CCDSRU;

•          organizarea de training-uri, cursuri de specializare sau şcoli de vară;

•          acordarea de consultanță persoanelor și organizațiilor interesate;

•          realizarea de baze de date specifice şi  a unui fond bibliografic de specialitate;

•          orice alte activități necesare pentru atingerea obiectivelor.

Utilizarea cookie-urilor este importanta pentru buna functionare a acestui site. Prin continuarea navigarii pe site va exprimati acordul explicit cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Citeste politica de cookie pe aici

OK