Acces colecţii

     Biblioteca UAB are ca utilizatori principali studenţii, cadrele didactice şi cercetătorii, precum şi ceilalţi salariaţi ai Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia. Accesul în Biblioteca UAB este deschis   tuturor cetăţenilor pe bază de legitimaţie (card de acces), care vor putea utiliza întregul patrimoniu documentar, indiferent de formatul în care acesta a fost publicat.

     Accesul la documente al utilizatorilor Bibliotecii se face în mod direct, în cazul documentelor aflate în săli cu acces liber la raft. Accesul în Biblioteca Universității este posibil numai în baza cardului de acces la bibliotecă.
     În sălile de lectură cu acces liber la raft publicațiile (carțile) sunt ordonate potrivit sistemului CZU de clasificare (Clasificare Zecimal Universală) pe domenii iar în cadrul domeniilor conform indicilor de autor. Publicațiile consultate în sălile de lectură se lasă pe masă.

 

Împrumut la domiciliu

     Colecţiile Bibliotecii UAB se păstrează în depozite şi/sau în săli cu acces liber special amenajate, asigurându-se condiţii de conservare şi securitate adecvate.

     Fondul pentru sala de lectura cuprinde: lucrările de referinţă (enciclopedii, dicţionare, atlase, ghiduri, hărţi, albume etc.), cartea veche şi rară, manuscrisele, toate unicatele, publicaţiile seriale şi un exemplar al fiecărei lucrări.

     Manualele, cursurile universitare şi alte materiale didactice existente în bibliotecă precum şi toate publicaţiile într-un număr mai mare de două exemplare se pot împrumuta la domiciliu. Ele constituie fondul pentru împrumut la domiciliu.

     Împrumutul se face numai pe baza „Cardului de acces", numai de către titularul acestuia.

Pentru împrumutul publicaţiilor la domiciliu cititorii sunt obligaţi să completeze un «buletin de împrumut», după ce în prealabil au consultat baza de date a Bibliotecii.

Se pot face rezervări de documente, la cererea cititorului, care sunt păstrate timp de 7 zile de la înştiinţarea Bibliotecii de către acesta.

Studenţii pot împrumuta la domiciliu, numai de la secţia de împrumut, până la 5 publicaţii pe o perioadă de:

- pentru împrumutul pe termen lung, 14 zile cu posibilitatea prelungirii de două ori cu cate 14 zile;

- pentru împrumutul pe termen scurt (dicţionare, enciclopedii, tratate), 2 zile, fără a avea posibilitatea prelungiri termenului de împrumut.

Utilizarea cookie-urilor este importanta pentru buna functionare a acestui site. Prin continuarea navigarii pe site va exprimati acordul explicit cu privire la utilizarea cookie-urilor.

Citeste politica de cookie pe aici

OK